Candidaţii înscriţi în cursa pentru Cotroceni au luat ţara la picior, în acest sfârşit de săptămână. Traian Băsescu, susţinut de PD-L la preşedinţie, a ajuns la Constanţa, locul său de baştine, unde a primit cadou un scut şi un buzdugan. În acest timp, într-o altă parte a ţării, la Arad, liberalul Crin Antonescu îl numea pe actualul şef al statului ”o caricatură a lui Ceauşescu”. Sursa: EVZ
Mircea Geoană a avut şi el întâlniri electorale, cu studenţii din Regie, cărora le-a povestit cum făcea el bani din mărţişoare, inainte de Revoluţie. Sorin Oprescu a fost la Craiova, unde a declarat că l-ar pune premier pe Daniel Dăianu, dacă iese preşedinte.
"Mă întorc de fiecare cu dată cu drag la Constanţa. Aici m-am născut, în urmă cu 58 de ani. A fost locul de unde am plecat, intâi în România, m-am mutat cu tatăl meu la Iaşi, Braşov şi tot aici m-am intors. Aici am făcut facultatea şi am luat drumul pe mare. Constanţa este oraşul meu norocos. Aici mi-am început cariera, o carieră a bărbaţilor mării. Mi-am făcut meseria cu onestitate", a declarat Traian Băsescu.
Băsescu a povestit cum a cununat un musulman
Şeful statului a participat, la Constanţa, la o întâlnire cu reprezentanţii tătarilor turco-musulmani, unde a afirmat, reluând o idee mai veche de-a sa, că minorităţile sunt ca un şir de perle la gâtul unei femei frumoase. Băsescu a povestit cum a cununat, când era căpitan de navă, un tânăr musulman.
"Eram comandant de navă şi aveam un tânăr ofiţer trei. El era în cart şi eu m-am dus pe comanda de navigaţie, iar când a simţit că plec de pe comandă m-a întrebat dacă vreau să-i fiu naş. Am acceptat imediat. S-a dovedit cu acea ocazie că atunci când oamenii vor, nu-i desparte nici cultura, nici religia, nici obiceiurile. Şi uite că s-a putut să se facă şi după obiceiul musulman, şi după cel ortodox", a declarat Bă