Florian Bichir: "Una dintre cele mai aprige discuţii din politica românească postdecembristă este cea privitoare la cum să arate un executiv."

Ani de-a rândul, Ion Iliescu şi-a dorit un guvern „de uniune naţională”. Tot din creu zetul FSN a apărut şi ideea de guvern de tehnocraţi. Recent, dezbaterea s-a focusat asupra primului-ministru. Trebuie să fie un specialist - un economist - pentru că este criză? Sau ne putem mulţumi cu un şef al executivului care să aibă orice profesie? Înainte de această analiză, merită să dăm un citat din istoricul Alex Mihai Stoenescu, din păcate prea puţin prezent în viaţa activă a societăţii civile.

„Un prim-ministru are la dispoziţie două modalităţi de a conduce:

1. Încearcă să conducă puterea executivă prin implicare personală directă în procesul administrativ, bazându-se, de regulă, pe pregătirea profesională de specialitate - juridică sau economică, de exemplu. Un astfel de prim-ministru ajunge să se amestece în toate pro ble mele, să-şi consume energia şi timpul în soluţionarea tuturor problemelor, de la Sănătate la tunderea oilor (...).

2. Al doilea stil de conducere, cel britanic, îl aşază pe prim-ministru în poziţia precisă de şef al miniştrilor săi. El nu conduce decât miniştri, nu procese administrative, economice etc. Aici, primul-ministru dă ordine miniştrilor, pe linia mandatului său politic, iar miniştrii execută. Nu execută bine şi cu rezultate, sunt schimbaţi. Răspunderea imediată pentru rezolvarea problemelor statului revine astfel ministrului de resort, şi numai răspunderea politică generală, primului-ministru”.

Fără îndoială, Alex Mihai Stoenescu are dreptate. Este total neproductiv ca un primministru să se ocupe de prostii. Sau de lucruri care nu-l privesc direct. Un exemplu clasic ar fi mareşalul Ion Antonescu, care încerca prin voinţa şi determina