Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Au început cursurile Universităţii Populare "Dimitrie Gusti"

Publicat in Adevarul, luni 2 noiembrie 2009 ·

Oferta educaţională este vastă, tinerii având de ales de la materii de ecologie la cele de arte plastice sau de muzică şi istorie antică

Ştiinţe despre om şi societate, Ştiinţe istorice, Ecologie, Ştiinţe juridice, Literatură şi artă, Literatură, Cultură muzicală, Arte plastice, Medicină şi educaţie sanitară, Prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile, Clubul gimnazial de debate Elite, cursuri vocaţionale tehnico-aplicative, cursuri de limbi modenre, cercuri de picutră, teatru pentru copii, pian şi chitară clasică sunt ofertele Universităţii Populare „Dimitri Gusti” din Ploieşti în anul universitar 2009-2010.

Astăzi, odată cu începerea cursurilor, cei înscrişi au avut ocazia de a-şi cunoaşte profesorii şi de interacţiona cu ei. „Cursurile se ţin pe diverse materii şi la ele au acces toţi ploieştenii care doresc să urmeze această universitate. Avem aceste oferte educaţionale dar, la cerere, suntem dispuşi să introducem şi alte module, în funcţie de solicitările cursanţilor”, explică Gelu Ionescu, directorul Casei de Cultură „I.L.Caragiale“ în cadrul căreia sunt organizate cursurile acestei universităţi.

Locaţia la care au loc experinţele culturale este sediul Casei de Cultură situat pe Strada Democraţiei.

Profesori dedicaţi

„Efectuăm frecvent acţiuni diverse şi încercăm să transmitem informaţii de la generaţia mai veche la cea tânără în vederea protejării spaţiului verde care ne înconjoară”, spune inginerul Dumitru Curelea, unul dintre coordonatorii din cadrul Universităţii „Dimitrie Gusti”.

Cei mai încântaţi de începerea cursurilor au fost tinerii. „Am văzut oferta educaţională şi cred că m-ar tenta un curs de limbi străine sau poate ceva de literatură. Oricum, prima mea impresie este una foarte bună, nu sunt neapărat impresionată numai de universitate în sine cât consider că profesorii sunt aleşi cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 24 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Cine poate participa la renumărarea voturilor? Explicaţii transmise de BEC

Mediafax acum 11 minute
„Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) aduce la cunoştinţa opiniei publice că dispoziţiile legale incidente organizării scrutinului pentru alegerea preşedintelui României din anul 2024 nu stabilesc posib

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 47 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Gandul acum 41 minute
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural ca

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum o ora
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 7 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 4 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 4 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°