Guvernul a definitivat proiectul bugetului de stat pe 2010, care corespunde prevederilor din acordul cu FMI. Documentul va fi supus votului în plenul Parlamentului miercuri.
“Bugetul este gata. El corespunde acordurilor stabilite cu FMI, este făcut de Guvernul Emil Boc şi poate fi trecut prin Parlament după votul de învestitură al Cabinetului Croitoru. Este o condiţie esenţială pentru a primi şi ultima tranşă de bani”, a declarat prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan.
Aflat în turneu electoral la Bacău, Stolojan a răspuns astfel declaraţiilor liderului PSD Mircea Geoană, care a afirmat că bugetul pe 2010 trebuie să fie în acord cu voinţa majorităţii parlamentare. Drept urmare, un grup de lucru desemnat de majoritate urmează să facă un proiect de buget, potrivit candidatului la preşedinţie Mircea Geoană.
În lipsa unui buget de stat, FMI ar putea să nu elibereze tranşa din luna decembrie a împrumutului de peste 20 de miliarde de euro. În absenţa acestor bani, atât actualul preşedinte Traian Băsescu, cât şi alţi reprezentanţi ai PDL susţin că nu vor fi bani pentru plata pensiilor şi a salariilor.
CITIŢI ŞI:
Fără buget, FMI nu ne dă bani de salarii şi pensii
FMI cere îngheţarea pensiilor şi mai puţini bugetari
Berceanu: Plata subvenţiilor ameninţă acordul cu FMI