Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom: România nu trebuie să renunţe la importul de gaze

Publicat in Adevarul, marți 3 noiembrie 2009 · ·

România nu trebuie să renunţe la importul gazelor ruseşti, pentru că diversificarea surselor e mai sănătoasă pe termen lung chiar dacă cererea de gaze este foarte scăzută, a declarat Directorul General al Petrom, Mariana Gheorghe, prezentă la conferinţa Energy in Central and Eastern Europe, organizată de Forum Invest.

Şefa Petrom a adăugat că liberalizarea preţului gazelor interne - care este în prezent la jumătate faţă de cel de pe pieţele internaţionale - va duce la majorarea investiţiilor companiei şi la creşterea producţiei.

Ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu, a spus săptămâna trecută că preţul gazelor interne va fi liberalizat. Autorităţile române vor elabora un calendar de eliminare treptată a tarifelor reglementate la electricitate şi la gaze. Deşi, într-o primă fază, preţurile vor creşte, întărirea competiţiei pe piaţă va avantaja consumatorii pe termen lung.

La finele lunii iunie, Comisia Europeană a avertizat mai multe state, printre care şi România, de faptul că încalcă legislaţia comunitară din domeniul energetic prin menţinerea preţurilor reglementate, de care beneficiază şi alţi clienţi decât cei casnici, respectiv firme cu consum mic.

„În general, tarifele reglementate nu sunt compatibile cu ideea de piaţă competitivă. Totuşi, statele membre pot adopta scheme de reglementare, cu condiţia să fie bine definite, transparente, nediscriminatorii, verificabile şi să garanteze că societăţile energetice au acces egal la consumatori“, au declarat oficialii europeni.

În România, piaţa de electricitate şi gaze este liberalizată în totalitate, teoretic, încă din 2007, ceea ce înseamnă că toţi consumatorii, inclusiv cei casnici, îşi pot schimba oricând furnizorul. Practic însă, jumătate din piaţă a rămas încă pe sistem reglementat şi niciun casnic nu a trecut la altă companie energetică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Peste 109.000 de persoane au votat, până la ora 18.00, în secţiile din străinătate/ În Germania, Italia şi Marea Britanie, numărul votanţilor a trecut de 17.000/ PREZENŢA în timp real

News.ro acum 16 minute
Peste 109.000 de persoane au votat la secţiile din străinătate pentru alegerile parlamentare, până la ora 18.00. Pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul de voturi rămân Germania, Italia şi Marea Britanie, cu peste 17.000, în timp ce Republica

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum 29 minute
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum 2 ore
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Președintele AEP: „Nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”. Cum decurge procesul de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat că, până acum, nu s-a modificat ordinea candidaților din primul tur al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care mai sunt de numărat voturi din două sau trei județe,

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 6 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°