Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gripa închide prima universitate din România

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 noiembrie 2009 ·

Cum o studentă de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a fost confirmată astăzi cu gripă nouă, autorităţile au decis să închidă temporar instituţia. Şi la Constanţa, un corp al Universităţii Ovidiu a fost închis astăzi, după ce un profesor a fost diagnosticat cu A/H1N1. La Arad, de teama gripei, tot mai mulţi elevi nu mai vin la şcoală. Sursa: Mediafax Rectoratul Universităţii „Dunărea de Jos” a decis aseară să suspende, timp de trei zile, cursurile pentru a preîntâmpina răspindirea virusului A/H1N1 în sălile de curs.

„Conducerea Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a hotărât suspendarea cursurilor de zi/ID/IFR în perioada 6 - 8.11.2009, pentru întărirea măsurilor de prevenţie a răspândirii gripei noi", a declarat printr-un comunicat de presă purtătorul de cuvânt al universităţii gălăţene de stat, Luiza Şerbănescu.

Decizia vine ca urmare a faptului că o studentă de la Facultatea de Ştiinţe Economice a fost confirmată cu virusul gripei noi. „Tânăra a venit pe 2 noiembrie din Republica Moldova, iar a doua zi i s-a făcut rău şi a fost şi internată la Spitalul de Boli Infecţioase. Nu a luat contact decât cu trei colege din cămin”, a precizat Liliana Moise, director adjunct Direcţiei de Sanătate Publică Galaţi.

În schimb, universitatea nu a luat nicio decizie în privinţa închiderii căminului studenţesc unde locuieşte tânăra suspectă de îmbolnăvire cu A/H1N1. (Marian Păvălaşc)

Sute de studenţi, trimişi acasă

Un corp al Universităţii Ovidius, din Constanţa, a fost evacuat azii dimineaţă după ce un profesor de la Facultatea de Drept a fost confirmat cu gripă nouă. Sute de studenţii au fost trimişi acasă după ce o echipăa de medici i-a examinat pe fiecare în parte. Încăperile universităţii au fost dezinfectate, iar conducerea universităţii susţine că studenţii se vor putea întoarce luni la cursur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam a ajuns de urgență la spital și a intrat în operație pe cord deschis

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Helmut Duckadam (65 de ani) a fost operat de urgență pe cord deschis la Spitalul Universitar.

UPDATE - Vagon al unui tren de călători, deraiat în staţia Şag, judeţul Timiş/ Traficul feroviar, oprit între Timişoara Nord şi Arad, reluat/ Mai multe trenuri de călători au staţionat în gări adiacente

News.ro acum o ora
Un vagon al trenului de călători R 2601 a deraiat, joi, după gararea în staţia Şag, judeţul Timiş, astfel că traficul feroviar a fost oprit între Timişoara Nord şi Arad. Mai multe trenuri de călători au staţionat în gări adiacente. Accidentul ferovi

Un nou ciclon de mare intensitate lovește Europa. Ce efecte va avea în România / Avertismentul meteorologilor ANM

Gandul acum 29 minute
Un ciclon de mare intensitate, care se formează în bazinul Mării Mediterane, amenință Europa cu fenomene meteo extreme. Acesta a provocat deja emisii de avertizări severe de cod roșu și portocaliu în mai multe țări din sudul continentului, unde se a

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu: Am avut o discuţie pe trafic. Am vorbit despre ilegalitatea în urbanism şi ineficacitatea ISC/ Ciolacu: Am construit ceva care duce la o normalitate instituţională

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, că discuţiile dintre ei s-au referit şi la traficul din Bucureşti, precizând că a semnalat ilegalitatea din urbanism şi ineficacitatea Inspectoratului de

Mohamed Al-Fayed, fostul proprietar al Harrods cunoscut pentru relația fiului său cu prințesa Diana, este acuzat postum de BBC că a violat cinci femei

HotNews acum o ora
Fostul proprietar al Harrods, Mohamed Al-Fayed, este acuzat postum că a violat cinci femei şi că a abuzat sexual cel puţin alte 15 pe când lucrau la magazinul de lux, potrivit unei investigaţii BBC citate de News.ro. Mai mult de 20 de femei, toate f

Europarlamentarul Victor Negrescu, împotriva tăierii a 1,52 miliarde de euro din bugetul anual al UE, cu ocazia prezentării poziţiei Parlamentului European asupra bugetului UE al anului viitor

News.ro acum o ora
Negociatorul-şef al Parlamentului European pentru bugetul european al anului 2025, Victor Negrescu, a tras un puternic semnal de alarmă în plenul legislativului european cu privire la tăierile masive propuse de Consiliul UE, în valoare de 1.52 milia

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
David Popovici, , a anunțat ce are de gând să facă după ce se va retrage din activitate.

Pompieri din cadrul ISU Constanța, în misiune în județul Galați (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, pompierii care au sprijinit echipele ISU Galați se vor întoarce la unitățile lor, urmând ca alți aproape 1.000 de salvatori din 26 de unități subordonate IGSU să preia misiunile în zonele afectate. Potrivit IGSU, în această după-amiază, în s

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, despre planşeul de la Piaţa Unirii: Această structură stă să se prăbuşească, este o realitate / Nu ne putem permite sub nici o formă o tragedie aici

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat joi despre planşeul de la Piaţa Unirii că această structură stă să se prăbuşească, este o realitate şi nu ne putem permite, niciunul dintre noi, sub nici o formă o tragedie aici. El a anunţat că a tri

Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra către sfârşitul acestei luni. Anunțul ministrului Mediului

Ziua Constanta acum 44 minute
Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul acestei luni iar autorităţile sunt în alertă şi monitorizează situaţia, după ce hidrologii au anunţat riscuri de viituri pe sectorul românesc, a declarat joi, ministrul Mediului,

Vremea

București
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

21°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°