12 goluri primite şi nici un punct pentru Steaua, Dinamo, FC Timişoara şi CFR Cluj, în etapa a patra a fazei grupelor Ligii Europa. Steaua a pierdut cu Fenerbahce, Dinamo a cedat în faţa echipei Galatasaray, FC Timişoara a fost învinsă de Anderlecht, iar CFR Cluj s-a înclinat în faţa formaţiei Sparta Praga.
12 goluri primite şi nici un punct pentru Steaua, Dinamo, FC Timişoara şi CFR Cluj, în etapa a patra a fazei grupelor Ligii Europa.
Steliştii au pierdut cu unu la trei meciul din deplasare cu Fenerbahce. "Am făcut cadou două goluri. Ne lipsesc jucători importanţi de la mijlocul terenului", justifică antrenorul Mihai Stoichiţă înfrângerea din grupe. Roş-albaştrii sunt pe ultimul loc în grupă, cu doar două puncte, după Fenerbahce, Twente şi Sheriff Tiraspol.
Dinamo a cedat pe teren propriu cu zero la trei în faţa lui Galatasaray. "Echipa a arătat ca şi cum ar fi venit la picnic, nu la fotbal", declară cu amărăciune tehnicianul Cornel Ţălnar. Dinamo e pe locul trei, cu trei puncte, după Galatasaray şi Panathinaikos şi în faţa lui Sturm Graz.
FC Timişoara a cedat cu unu la trei pe terenul lui Anderlecht Bruxelles. "Cred că am fost mai buni decât adversarul", spune preşedintele executiv al clubului bănăţean, Gheorghe Chivorchian. Vice-campioana e pe locul trei, cu două puncte, după Anderlecht şi Ajax Amsterdam şi în faţa lui Dinamo Zagreb.
În fine, CFR Cluj a pierdut pe teren propriu meciul cu Sparta Praga, cu scorul de doi la trei, primind lovitura de graţie în ultimele secunde ale prelungirilor. "Nu poţi câştiga toate meciurile", declară sec antrenorul Antonio Conceicao. CFR e pe poziţia a patra, cu trei puncte, după PSV Eindhoven, Sparta Praga şi FC Copenhaga. Cosmin Ruscior, despre rezultatele echipelor româneşti în Liga Europa.
12 goluri primite şi nici un punct pentru Steaua, Dinamo, FC Timişoara şi CFR Cluj, în etapa a patra a