După „Unchiul Vania” al lui Andrei Şerban, Teatrul Maghiar din Cluj a cucerit publicul bucureştean, cu un alt spectacol, în limba maghiară: „Trei surori”, în regia lui Tompa Gábor.

Lumea s-a „bătut” în cel mai propriu sens, în cele două seri ale reprezentaţiilor din cadrul Festivalului Naţional de Teatru, a dat din coate, într-o îmbulzeală de nedescris, şi doar fericiţii cu bilet au intrat, marţi şi miercuri seară, la Sala Izvor de la Bulandra.

Aceştia au avut şansa unui spectacol cu actori excep ţio nali, cu o regie rafinată, care a fragmentat piesa lui Cehov în tablouri de sine stătătoare, expresioniste, care frizează deseori absurdul. Umbrele şi măştile, care trec prin spatele unui peisaj de iarnă, îi schimbă dramatic perspectiva în viziunea scenografului Andrei Both.

Trei surori, Olga (Andrea Kali), Maşa (Imola Kezdi) şi Irina (Hilda Peter), vor cu tot dinadinsul să ajungă la Moscova, şi pentru că nu există niciun obstacol, nu se duc. Kulîghin, soţul Maşei, prin bunătatea şi iubirea lui tâmpă o sufocă, ceea ce o împinge să caute un sprijin psihologic în altă parte. Îl găseşte, din nefericire, într-un Verşinin ( Zsolt Bogdán), mereu pribeag, mereu nehotărât, cu o soţie „veşnic suicidară” şi cu două fetiţe. Felul în care Maşa, secătuită, cu mâinile tremurânde, se agaţă în final de Verşinin, ţinându-l de picioare, să nu plece, este cutremurător.

Fratele Andrei (András Hatházi) îşi joacă ratarea până la capăt, prin laşitatea şi prin indicizia bărbatului slab, din tipologia celui ucis de nesimţirea sinistră a soţiei, în cazul acesta, Natalia Ivanovna (Tünde Skovrán), care prin sex şi prin copii, l-a prins în mrejele unei căsnicii putrede şi mediocre.

Imaginile din final cu bicicletele pedalate într-un ritm ameţitor, disperat, munca care trebuie continuată cu orice preţ, viaţa care trebuie, cu orice chip,