Ei au salarii mai mari, locuri de muncă mai bune, universităţi de elită şi case mai frumoase.

Sunt încrezuţi şi ne consideră germani de mâna a doua, pentru că «dincolo» sunt bani pentru in ves ti ţii, ajutoare de şomaj şi pensii, iar noi suntem întreţinuţi” - sunt doar câteva dintre ofurile rostite pe la colţuri de locuitorii fostei RDG.

Ultimii 20 de ani au reuşit să transforme zidul în piese de muzeu şi simple urme ale istoriei pe asfalt. I-au publicat povestea în variante romanţate şi l-au vândut de mai multe ori în bucăţi turiştilor extaziaţi. În 1989, oameni obişnuiţi şi politicieni au călcat în picioare mormanul de moloz, au plâns la baza lui, rudele s-au îmbrăţişat emoţionate şi au plecat apoi spre casele lor zâmbind. Wessis şi Ossis (vesticii şi esticii), din nou împreună. Dar totuşi separat. Nimeni n-a găsit însă o soluţie pentru a scoate zidul din mintea oamenilor şi nici măcar din casele sau din buzunarele lor.

Sunt lucruri pe care eu le-am văzut şi le-am simţit timp de doi ani, când m-am aflat foarte aproape de vechea graniţă - am petrecut un an la Universitatea din Leipzig, ca student Erasmus, şi un alt an ca bursier „Frankfurter Allgemeine Zeitung” la Berlin. Ca turist, poţi vedea şi astăzi cele două lumi care trăiesc una lângă alta sub cupola aceluiaşi oraş. În Berlinul de Vest sunt toate orânduite, e plin de spaţii verzi, clădiri impunătoare şi magazine strălucitoare.

Estul abundă în clădiri vechi, înconjurate de schele, blocuri ursuze şi fabrici părăsite, ajunse cârciumi şi terase. Fapt ce-l transformă, de altfel, în principala atracţie pentru studenţi. Se spune că locuitorii de aici sunt mai primitori şi mai vorbăreţi, chiar dacă le place mereu să se vaite şi să acuze tratamentele discriminatorii.

„Înainte era mai bine” e o sintagmă pe care generaţia noastră, cunoscând poveştile de gro