Timpul nu mai are „nesfârşită răbdare” în Siliştea Gumeşti. Satul lui Marin Preda, evocat în romanul „Moromeţii”, se transformă an cu an. Sursa: Marinela RaţăSursa: Marinela RaţăSursa: Marinela Raţă

1 /. Cu greu mai afli o uliţă noroită. Acum, copitele cailor lovesc puternic în asfalt şi, ca niciodată, ar fi nevoie aici de un fierar precum Iocan. Nu-l mai găseşti. Poiana în care Moromete şi ai lui dezbăteau politică a pierit odată cu timpul. S-a ridicat în loc o casă spaţioasă şi un magazin alimentar.

Am ajuns în Siliştea Gumeşti la o zi după ce picase Guvernul Boc. Ştirea nu i-a afectat prea mult pe moromeţi. Îngrijorarea lor era dacă îşi mai iau pensiile. Iar dacă nu, ce dacă, au pământul, singura politică pe care o mai fac, singura constantă în zeci de ani. Întreaga lor viaţă se învârte în jurul bucăţii de arătură.

„Nu muncim pământul, nu avem ce mânca”, ne explică morometele Ilie Dumitrache. Pentru el şi ceilalţi săteni din Siliştea Gumeşti, gâlceava politicienilor de la Bucureşti pare desprinsă dintr-un roman de ficţiune. La fel şi alegerile prezidenţiale.

Satul lui Preda. Transformarea

La Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, nu se mai ajunge prin sutele de pagini ale cunoscutului roman. Cu 60 la oră din Bucureşti, tai Bolintinul, Crevedia, apoi Scurta-Mare, Tătărăştii de Jos. Zgomotul de oraş se topeşte cu fiecare kilometru. Următoarea oprire: satul lui Preda, deloc izolat de civilizaţie.

Localitatea e întortocheată, are multe uliţe încrucişate. Străzile principale sunt asfaltate. Numai pe drumurile înguste care străbat marginile satului te poţi pierde, când plouă, în noroi. Casele, deşi cele mai multe vechi, dinainte de primul război, sunt îngrijite. Se vede pe ele varul proaspăt.

La fiecare clădire sar în ochi nişte plăcuţe comemorative. Moromeţii îşi arată respectul