Dăbuleniul vede politica printr-o lupă distorsionată, care îi scutură pe politicieni de straturile de manipulare, de minciună, de costume scumpe şi de pantofi lăcuiţi.
1 /.
Îi dezbracă de toate acestea şi îi pune în centrul unei judecăţi populare brici – ascuţită, dură, rece şi revigorant de veselă. Îi supune testului realităţii imediate şi, la final, cu greu iese cineva bine. „Maimuţoi urât”, „un Băsescu o ţâră mai doctor”, „băiat de-ai noştri” ori, dimpotrivă, „impostor”, „băiat bun, dar fără susţinere”, cam aşa îi văd oamenii din Dăbuleni pe cei care se avântă spre Cotroceni.
Dăbuleniul se dezvăluie brusc şi fără menajamente oricărui călător. Forfotă dimineaţa pe străzi, magazine multe, terase, baruri, filiale micuţe de bănci ori de birouri de asigurări, case înalte, curate, mari şi îngrijite, maşini multe. Aşa e de dincolo de panoul de la intrarea în oraş şi până la cel de la ieşire.
Cu alte cuvinte, Dăbuleniul creşte în fiecare an la fel cum cresc pepenii verzi pe câmp: constant, regulat, simetric. În centrul orăşelului de pe malul Dunării răsar câteva clădiri noi, din care una iese ostentativ în evidenţă. Acoperită complet cu sticlă neagră, înaltă, lată, ultramodernă. Este vorba de viitorul sediu al primăriei. În faţa lui, un domn la costum stă de vorbă, pe trotuar, cu câteva persoane. „Aşa stau eu în fiecare zi pe trotuar. Vorbesc cu cetăţenii. Vreau să îmi spună ei direct ce îi doare”, ne spune primarul Nicolae Drăgoi.
„O comunitate specială de oameni”
Înainte să intrăm în pâine, chiar în fieful preferat al lui Mircea Geoană, primarul ne avertizează. „Aici e o comunitate specială de oameni. Foarte muncitori. Oameni duri. Nu se lasă manipulaţi. Când a intrat regele Carol aici în Dăbuleni, oamenii l-au huiduit. Şi după aceea, în consiliul lui acolo, când luau decizii şi consilierii îi spuneau
