Jucătorul rus Marat Safin (29 de ani) a jucat astăzi ultimul meci de tenis din cariera profesionistă. El a pierdut duelul cu argentinianul Juan Martin del Potro, scor 6-4, 5-7, 6-4, în turul doi al turneului Paris-Bercy.
Câştigător a două turnee de Mare Şlem - US Open (2000) şi Australian Open (2005) - Marat Safin a reuşit, în 12 ani de profesionism, 15 victorii în competiţiile ATP. Fost lider al ierarhiei mondiale, Safin a câştigat aproape 15 milioane de dolari din tenis, triumfând în 421 de partide şi pierzând de 266 de ori. De asemenea, Safin a pus umărul la cele două victorii ale Rusiei în Cupa Davis (2002 şi 2006) şi, în ciuda faptului că iarba nu a fost niciodată una dintre suprafeţele sale favorite, a reuşit să ajungă în semifinale la Wimbledon, în urmă cu un an de zile.
Cunoscut pentru ieşirile nervoase din timpul partidelor şi pentru "pasiunea" sa de a rupe rachete (Safin a rupt 48 doar în 1999), dar şi pentru carisma sa, rusul este considerat unul dintre cei mai talentaţi jucători din ultimul deceniu. Doar patru jucători rămaşi în activitate au reuşit să ajungă în semifinalele tuturor turneelor de Mare Şlem: Roger Federer, Rafael Nadal, David Nalbandian şi Novak Djokovici.
Tot la turneul de la Paris a decis să îşi încheie cariera şi veteranul francez, Fabrice Santoro, despre care Safin nu avea amintiri prea frumoase, fiind învins de multe ori de jucătorul francez de-a lungul carierei sale. "Când mi se spunea că o să joc cu Santoro era cum mi-ar fi spus că am să mor", a precizat Safin, care a câştigat doar două din cele nouă confruntări cu Santoro.
CITIŢI ŞI:Tenisul a rămas fără "Magician"