Mai puţini bani pentru pensii şi salarii sau impozite mai mari sunt singurele soluţii dacă nu vrem ca leul să continue să se deprecieze, iar dobânzile să crească din nou. Acestea sunt opţiunile de „ajustare” economică, în opinia guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).
Prima opţiune pentru redresarea economiei, cea prevăzută în programul de finanţare externă încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, este „realocarea cheltuielilor publice de la salarii şi cheltuieli materiale către investiţii, care creează locuri de muncă şi venituri viitoare”, a declarat şeful băncii centrale. În opinia sa, aceasta reprezintă „soluţia optimală”.
Soluţia ultimă, un leu mai slab şi dobânzi mai mari
Dacă nu se realizează această realocare, altă opţiune va fi majorarea taxelor şi impozitelor. Isărescu este de părere că o asemenea măsură trebuie evitată în perioadă de criză deoarece „va adânci recesiunea”.
În cazul în care nici creşterea fiscalităţii nu se va realiza, vom suporta o „ajustare dură monetară”, consideră guvernatorul BNR. Asta înseamnă deprecierea leului şi creşterea dobânzilor la credite, ceea ce ar lovi dur atât populaţia, cât şi firmele.
Declaraţii au fost făcute în cadrul ceremoniei desfăşurată azi la Academia de Studii Economice din Bucureşti, unde guvernatorului băncii centrale i-a fost acordată diploma „Virgil Madgearu” medalia de aur.
CITIŢI ŞI:
Isărescu promite un leu stabil