Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profitul Raiffeisen, ros de criză

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 noiembrie 2009 ·

Cheltuielile legate de riscul aferent creditelor acordate de Raiffeisen International, divizia pentru afaceri în afara Austriei a grupului Raiffeisen, au sporit, astfel că provizioanele pentru pierderi din deprecierea creditelor au crescut cu 273% în primele nouă luni, la 1,365 miliarde euro.

Profitul net consolidat s-a comprimat cu 81,9%, la 156 milioane euro, a anunţat grupul.

Cu toate acestea, în ultimul trimestru, rezultatele financiare ale grupului sunt mai bune faţă de cele obţinute în perioada ianuarie-iunie. Totuşi, comparativ cu acelaşi interval din 2008, profitul net înregistrat în perioada iulie-septembrie a scăzut puternic, de la 296 milioane euro la 78 de milioane de euro.

În ceea ce priveşte raportul cost/venit, acesta a coborât la 51,1% după primele nouă luni din acest an, iar rentabilitatea capitalului propriu (ROE) înainte de impozitare a scăzut cu 19,3 puncte procentuale, la 6,1%.

Banca, al doilea creditor din Europa Centrală şi de Est, administra active în valoare de 77,5 miliarde euro la finele lunii septembrie 2009, în scădere cu 9,2% faţă de finalul anului trecut.

Potrivit capital.ro, Raiffeisen Bank se clasa pe poziţia a patra în topul băncilor româneşti, în funcţie de cota de piaţă după activele nete (6%). Primele două bănci, BCR şi BRD, se confruntă, de asemenea, cu scăderea profiturilor şi cu sporirea costurilor de risc.

CITIŢI ŞI:

DEZBATERE EVZ: Vor ieşi băncile din spirala crizei?

Un leu din zece împrumutaţi de BCR nu este sigur că va mai fi recuperat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 53 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 46 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, marcând prima sa călătorie pe insula franceză

Mediafax acum o ora
Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, prima sa călătorie în insula franceză. Vizita va include o conferinţă despre religiozitatea populară în Ajaccio, capitala insulei. Corsica este o regiune cu o mare populaţie catolică, dar şi una

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°