Din cauza birocraţiei, o femeie de 40 de ani nu poate beneficia de transplant de rinichi întrucât donatorul, care e mama sa, trăieşte în altă ţară. Sursa: Vlad Stănescu

Acum un an, Natalia Diaconescu se putea considera o femeie fericită. O ducea zilnic la gradiniţă pe fetiţa ei de şase ani şi avea o slujbă bună - era director de marketing la o firmă. Totul s-a dărâmat în jurul ei când, în urma unor analize de rutină, a aflat că suferă de insuficienţă renală în formă gravă şi că singura şansă de a mai trăi câţiva ani este dializa.

Pe cât de mare a fost şocul, pe atât de vehement a refuzat să devină dependentă de un tratament ireversibil, la care nu ar mai fi putut renunţa niciodată. În pofida avertismentelor medicilor, Natalia a încercat să-şi vadă în continuare de viaţa ei şi să găsească o soluţie alternativă la dializă. “Am apelat la serviciile unei bioenergoterapeute din Basarabia, care mă tratase şi în urmă cu mai mulţi ani, când pierdusem o sarcină şi medicii îmi spuneau că nu voi mai avea copii decât dacă fac o operaţie”, poveteşte femeia, ferm convinsă ca terapia pentru rinichi a dat rezultate până în această toamnă.

Agent de vânzări în halat alb

“Am făcut apoi o pleurezie”, spune Natalia. Popular numită “apă la plamâni”, acest nou diagnostic a determinat internarea la “Victor Babeş”, apoi la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Ioan”.

Acolo, Natalia Diaconescu a aflat că insuficienţa renală s-a agravat pâna la riscul de a muri fără dializă. “Medicii de la «Sfântul Ioan» mi-au zis că asta e singura soluţie. Am fost preluată apoi de o asistentă medicală, care era de fapt un agent de vânzări deghizat al unei firme de dializă, ca să mi se facă instructajul. Am aflat astfel că există două tipuri de dializă, peritoneală, ce se face acasă, dar imposibilă în cazul meu din cauza altor probleme de sănătate,