Consiliul Concurenţei (CC) a demarat două anchete privind posibile înţelegeri pe piaţa comercializării produselor preplătite de telefonie mobilă. Sursa: Reuters
În urma unei plângeri primite, CC va investiga dacă Orange a încheiat un acord cu distribuitorii săi, astfel încât alte companii de pe piaţă să nu poată comercializa produsele furnizorului de telefonie mobilă.
Orange este vizată şi în cadrul celei de a doua anchete începute de inspectorii CC. Potrivit unui comunicat remis de instituţie, Orange, Vodafone şi Cosmote sunt investigaţi sub suspiciunea că apelează la practici anticoncurenţiale. Astfel, inspectorii vor căuta să afle dacă aceşti operatori au stabilit, de comun acord, preţurile de revânzare. De asemenea, investigaţia îi va viza şi pe distribuitorii acestor companii.
“Înţelegerile de acest tip reprezintă o abatere de la principiul liberei concurenţe, având ca efect creşterea preţurilor şi reducerea posibilităţii de alegere a produselor de către consumatori. Dacă aceste practici vor fi confirmate, Consiliul Concurenţei va sancţiona companiile vinovate cu amenzi ce pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
În 2006, CC a început o altă investigaţie, Orange, Vodafone şi Romtelecom fiind suspectate că abuzează de poziţia dominantă pe care o deţin pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe/mobile, în propria reţea publică de telefonie.
CITIŢI ŞI:
DEZBATERE EVZ: Care este cel mai bun operator de telefonie mobilă?