Scandalul electoral legat de vizita secreta la Moscova facuta de Mircea Geoana ne readuce in prim plan o tema eterna a politicii romanesti: relatia cu "marele vecin de la rasarit". Romanii nu uita niciodata ca pe tot parcursul istoriei lor moderne, nu numai politica externa a tarii lor, dar si cea interna au stat aproape mereu sub umbra Imperiului de la Rasarit, indiferent de ce nume a avut sau forma a imbracat el. Si pentru ca acest scandal ne ofera pretextul, sa ne desprindem pentru o clipa de zgomotul si furia campaniei. Sa trecem dincolo de registrul orientat analitic asupra trecutului si prezentului si sa ne intoarcem catre viitor pentru a-l privi dintr-o per­spec­ti­va strategica.

Iar strategia, asa cum se stie, este gandita nu in certitudini empirice, ci in scenarii si speculatii. Unele, foarte excentrice. Sa intram deci intr-un spatiu speculativ si sa ne punem intrebarea: Care sunt modalitatile prin care instinctul hegemonic, ce pare sa fie o constanta a oricarei puteri moscovite, ar putea fi materializat si exercitat in viitor asupra Ro­maniei? Sa incercam sa ne punem deci imaginatia strategica la incercare, construind un inventar speculativ in jurul aces­tei intrebari.

Instrumentul militar

Un astfel de inventar nu poate incepe alt­fel decat cu factorul militar. Aici avem de a face cu o ve­che reteta ruseasca ce presupune crea­rea in jur a unei atmosfere in care nevoia de interventie militara rusa pare iminenta si a unei impresii generale ca Moscova are nu numai capacitatea, dar si vointa de a interveni. Vorbim despre un mili­ta­rism demonstrativ, dublat de alimentarea unor conflicte etnice, religioase, econo­mi­ce oriunde posibil in sfera sa de influenta. Georgia este cel mai recent exemplu. Este traditionala stra­tegie taristo-sovietica, in care pre­tex­tul umanitaro-ideologic si forta bruta se im­­­pletesc, sustinandu-se r