Invitată la emisiunea cunoscutei realizatoare americane Opreah Winfrey, fosta candidată la postul de vicepreşedinte al SUA, sarah Palin, a declarat că nu se gândeşte să candideze pentru funcţia de preşedinte la finalul mandatului actualului şef al statului, Barack Obama.
Sarah Palin, care a ocupat funcţia de guvernator al statului Alaska până în acest an, a admis că intenţionează să intre în cursa pentru Casa Albă, dar nu în 2012. Fosta candidată a Partidului Republican pentru funcţia de vicepreşedinte se află într-un turneu de promovare a cărţii sale autobiografice.
"Nu ştiu ce voi face în 2012. Candidatura pentru preşedinţie nu se află pe lista mea de priorităţi în acest moment", a declarat Palin la emisiunea lui Oprah Winfrey.
Deşi este o figură populară printre alegătorii conservatori din SUA, mulţi republicani privesc o eventuală candidatură a lui sarah Palin pentru Casa Albă drept un pas către distrugerea definitivă a imaginii partidului aflat acum în opoziţie.
În autobiografia sa, fosta conducătoare a statului Alaska abordează şi subiectul alegerilor de anul trecut, când l-a secondat pe candidatul republican John McCain. Palin susţine că, în urma campaniei prezidenţiale, McCain a obligat-o la cheltuieli în valoare de 50.000 de dolari, afirmaţie neconfirmată de reprezentanţii republicanilor.