Chirurgii australieni au reuşit să separe cu succes două siameze unite în zona capului. Operaţia maraton a durat mai bine de 24 de ore, relatează AFP.
Cel două fetiţe de trei ani, Trishna şi Krishna, se simt bine. 60 de doctori şi asistente au participat la operaţia, care s-a încheiat astăzi.
Ele s-au născut în Bangladesh şi au fost abandonate la orfelinat de mama lor. La scurt timp, o organizaţie caritabilă din Australia le-a adus pe micuţe la Melbourne ca să le opereze. Siamezele erau aproape de moarte când au ajuns în Australia. Cât despre operaţia de separare, extrem de delicată, erau unu la patru şanse de reuşită, estimau chirurgii australieni.
Noi operaţii
Doi ani de zile s-au derulat o serie de proceduri obligatorii înainte de intervenţia chirurgicală, până când medicii au crezut în succesul operaţiei.
"Pentru spital este un moment istoric, iar pentru fetiţe chiar mai mult decât atât", a declarat doctorul Leo Donnan de la Royal Children's Hospital, citat de Sky News.
"Luăm totul pas cu pas. Nu vrem să ne entuziasmăm prea mult", a mărturisit Margaret Smith, reprezentanta "The Children First Foundation", organizaţie care le-a oferit o nouă şansă la viaţă micuţelor.
Medicii au recunoscut că micuţele mai au de trecut prin mai multe încercări şi că urmează mai multe operaţii.
Chirurgii plasticieni trebuie să refacă craniul fetiţelor, menţinute acum într-o comă industă timp de mai multe zile.
CITIŢI ŞI:
Siamezi născuti la Braşov