Când a început filmările la "The Naked Chef", Jamie Oliver nu credea în succesul incredibil care avea să vină. Aşa că probabil de aceea sezonul doi începe cu un episod despre o petrecere pentru această reuniune, în care totul e de o veselie debordantă: de la mersul la cumpărături, la gătitul reţetelor mai speciale până la bucuria cu care vorbeşte cu prietenii. "Puştiul bucătar" se întorcea "pe sticlă" ca să se dăruiască publicului, cu (aceeaşi) dezinvoltură.
SIMPLITATE. Deşi urmăreşte aceeaşi idee ca şi prima serie - că oricine poate să gătească acasă -, "The Return of The Naked Chef" pare să aibă mai multă energie, mai multă culoare, mai multă familiaritate. Jamie merge la cumpărături pe scuterul lui micuţ, vorbeşte cu vânzătorii, salută pe toată lumea. Reţetele îşi păstrează simplitatea şi frumuseţea. Primul fel de mâncare preparat e o salată simplă cu mozzarella şi piersici, care atrage fie şi numai prin felul cum arată. Desigur, în stilul clasic Jamie, nimic nu e tăiat, ci rupt cu mâna, de la foile de salată până la piersici şi mozzarella.
Bineînţeles, şi acum totul s-a finalizat cu o carte: "Întoarcerea bucătarului care se dezbracă... de secrete".
Invitaţie la distracţie
Dacă nu aţi apucat să vedeţi nici unul din show-urile lui Jamie, aţi pierdut o ocazie unică. O ocazie de a învăţa să gătiţi, de a vă distra şi de a vă face un prieten nou: pe Jamie. Vă va încânta cu atitudinea lui veselă şi mişcările lui jucăuşe. Iar stilul lui simplu de gătit îi va ajuta chiar şi pe cei mai nepricepuţi dintre dumneavoastră să se descurce în bucătărie. Show-urile lui Jamie sunt alegerea perfectă pentru week-end. Înregistraţi-le şi apoi puneţi caseta, ori de câte ori vreţi să vă distraţi împreună cu el... în bucătărie.
Când a început filmările la "The Naked Chef", Jamie Oliver nu credea în succesul incredibil care avea