Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varul unui patron castigator la CJC ii lasa urari pe hi5 lui Constantinescu (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 20 noiembrie 2009 ·

SCGrand Art Construct a câştigat de la SRL-ul CJC contractul privind reabilitarea grădiniţei din Satu Nou. Patronul firmei, Adrian Negrea, ne-a declarat că nu el, ci vărul său i-a transmis urări de bine şefului CJC, prin intermediul hi5

Firma Consiliului Judeţean Constanţa - SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL Constanţa - a organizat în ultima perioadă o serie de licitaţii, în vederea reabilitării mai multor obiective preluate de la comunităţile locale.

Multe dintre contracte au fost atribuite chiar zilele trecute. Printre acestea se numără şi reabilitarea grădiniţei din localitatea Satu Nou, comuna Mircea Vodă. La procedura de achiziţie au depus oferte patru societăţi comerciale, fiind desemnată câştigătoare SC Grand Art Construct SRL, din Feteşti, judeţul Ialomiţa. Valoarea estimată a lucrărilor a fost de 600.000 lei, preţul la care s-a atribuit fiind de 469.809,47 lei fără TVA, adică de peste 5,5 miliarde de lei vechi. Potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Societatea Grand Art Construct îi are ca administratori şi asociaţi, cu procente egale, pe Adrian Horea Negrea şi Mihaela Negrea. Interesant este faptul că firma din Feteşti a fost înfiinţată în urmă cu câteva luni, mai exact în iunie 2009, şi, cu toate acestea, a câştigat o licitaţie de reabilitare a unei grădiniţe. Dar şi experienţa trebuie să înceapă de undeva. Precizăm că obiectul de activitate al societăţii îl constituie lucrările de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Vărul l-a felicitat şi el a câştigat

Precizăm că numele unui anume Adrian Negrea, tot din Feteşti, apare şi pe pagina de hi5 a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Mai concret, o tânără stabilită, se pare, în Italia, pe care o cheamă Carmen Maria, îi transmite un mesaj de Crăciun ş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum 56 minute
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 3 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Un jurnalist român și alți doi americani sunt anchetați de FSB pentru că ar fi trecut „ilegal” frontiera rusă din Ucraina

Adevarul acum o ora
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, care ar fi trecut „ilegal" frontiera rusă dinspre Ucraina, în regiunea Kursk.

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum 37 minute
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Arad: Tânăr, arestat preventiv după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag/ Victima a încercat să fugă, dar a căzut, fiind lovită de agresor cu piciorul în faţă

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 18 ani din Arad a fost arestat preventiv după ce a încercat să lovească un elev cu un briceag, în apropierea unui liceu. Incidentul a avut loc în contextul unui conflict mai vechi. Victima a încercat să fugă, dar a căzut, iar agresorul a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°