Comisarul pentru Afaceri Economice al Comisiei Europene, Joaquin Almunia, a declarat că, la jumătatea anului viitor, forurile europene ar putea decide în favoarea adoptării monedei unice de către Estonia, din 2011.
Oficialul european confirmă previziunile viceguvernatorului băncii centrale estoniene, Marten Ross. Acesta spunea, la finele săptămânii trecute, că până în primăvara anului următor Estonia poate îndeplinii condiţiile necesare adoptării euro până în primăvara anului viitor.
"Pentru 2011 nu există decât un singur candidat pentru adoptarea euro, şi anume Estonia. Acest stat a făcut progrese în a îndeplinii criteriile de intrare în zona euro. Dacă totul merge bine, în iunie 2010 putem da undă verde pentru al 17-lea membru al zonei euro", a afirmat Almunia, transmite Mediafax.
Totuşi, preşedintele grupului Ecofin al miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, este circumspect cu privire la capacitatea statului baltic de a trece la euro.
România ar putea adopta moneda unică europeană în 2015. Slovenia este singura ţară din estul UE care a adoptat moneda unică, iar Slovacia va urma exemplul la sfârşitul acestui an.
CITIŢI ŞI:
Criza face euro mai atractiv
BNR: România nu va trece “mai uşor” la euro