Traficul intens generat de centrele comerciale alungă amatorii de locuinţe. Recesiunea a schimbat criteriile după care românii îşi aleg zona în care doresc să locuiască, iar proximitatea galeriilor comerciale nu mai este la fel de importantă.
Roxana M. a primit de la tatăl ei o garsonieră situată într-un bloc de lângă mallul din cartierul Vitan. A stat câteva luni în cumpănă dacă să vândă apartamentul şi să se mute într-o altă zonă, mai aproape de locul de muncă.
În cele din urmă, a ajuns să-i placă zona în care locuia, în condiţiile în care, pentru a face cumpărături, era suficient să iasă din scara blocului pentru a intra în centrul comercial.
În urmă cu un an, s-a decis. A păstrat garsoniera, mulţumită că a scăpat de bătaia de cap a blocajelor în trafic de fiecare dată când avea chef să se plimbe prin magazine.
Acelaşi a fost criteriul după care şi-a ales viitoarea casă şi Luminiţa V. A dat, acum doi ani, 80.000 de euro pe un apartament cu două camere aflat peste bulevard de mallul Plaza România.
Niciuna dintre cele două nu depăşeşte ca vârstă 35 de ani, iar accesul rapid la un centru comercial era până nu demult un factor important în decizia de achiziţie a unei locuinţe pentru tineri.
RATB-ul, mai important decât magazinele
Acest considerent însă nu mai este unul esenţial în ultima perioadă, mai ales în cazul familiilor, pentru care preţul viitorului cămin este primul element luat în calcul.
„Foarte puţini cumpărători solicită un apartament lângă centrele comerciale. Mai ales că, acum, criteriul principal pentru alegerea unei locuinţe nu mai este neapărat locul, ci preţul. Înainte, într-adevăr, potenţialul cumpărător era mai interesat de zonă", spune Camelia Enăchioiu, reprezentant al companiei de intermedieri imobiliare MagazinuldeCase.ro.
Astfel, dacă în urmă cu doi-trei ani preţurile apartamentelor situate