România va avea anul viitor un deficit bugetar de 6,6% din PIB, estimează grupul austriac Erste. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Potrivit analiştilor băncii, ţinta mai mică de 6% stabilită de oficialii români cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) este intimidantă, dacă se ţine cont de dificultăţile pe care le are sectorul public.
Economiştii Erste consideră că deficitul bugetar de anul viitor se va plasa, cel mai probabil, între 6,5% şi 7% din PIB, după nivelul de 7,3% prognozat pentru 2009, potrivit Mediafax.
Ţintele pentru deficitul bugetar stabilite cu FMI sunt, pentru acest an, de 7,3% şi de 5,9% pentru anul viitor.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, la începutul lunii noiembrie, că indicatorul ar putea ajunge la 7,8% în 2009, nivel luat în calcul ca scenariu central.
Pentru 2011, deficitul bugetar poate ajunge la 5,6% din PIB, se arată în raportul Erste.
Criza politică ne-a amânat tranşele
Scandalurile politice din ultima vreme, dar şi instabilitatea acestui sector au făcut ca următoarea tranşă de la FMI şi Comisia Europeană să fie amânată.
Peste aceste certuri a mai intervenit şi întârzierea adoptării bugetului pe 2010. Ministerul Finanţelor are din acest motiv sarcina dificilă de a finanţa deficitul bugetar în lunile noiembrie şi decembrie, se arată în raport.
Săptămâna trecută, BNR a decis să reducă nivelul minim al rezervelor obligatorii ale băncilor, pentru datoriile în valută cu maturitate mai mică de doi ani, de la 30% la 25%.
Decizia va avea ca efect o finanţare mai uşoară a deficitului bugetar din resurse interne, menţinând echlibrul macroeconomic.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde de euro, dar în total trebuie să primească 19,95 miliarde euro, restul venind de la