Potrivit unui proiect de hotărâre de consiliu local, care va fi dezbătut la viitoarea şedinţă de consiliu local, taxele şi impozitele locale din Ploieşti se vor majora cu 20% în 2010. Sursa: Marius Nica
Pe site-ul Primăriei Ploieşti a fost publicat un proiect de hotărâre prin care taxele şi impozitele locale vor creşte anul viitor cu 20% faţă de cele percepute în prezent. Este vorba de impozitele pentru locuinţe, terenuri şi maşini, care vor fi actualizate în raport cu indicele de inflaţie din ultimii trei ani.
„Indexarea impozitelor s-a făcut în baza Hotărârii de Guvern nr. 956/2009. Practic, taxele locale vor creşte cu 20% anul viitor dacă proiectul propus de noi va fi adoptat în forma iniţială”, a declarat Gabriel Hodorog, directorul Serviciului Public Finanţe Locale din cadrul Primăriei Ploieşti.
„Nu mi se pare normal”
Astfel, dacă un proprietar de garsonieră de 30 metri pătraţi în zona A a plătit anul acesta 60 de lei, anul viitor impozitul va fi de 72 lei. Acelaşi procent se va aplica şi în cazul deţinătorilor de autoturisme. Practic, proprietarul unei Dacia Logan de 1600 centimetri cubi va plăti în 2010 un impozit de 64 de lei, faţă de 56 de lei, iar pentru un autoturism cu un motor de 2000 centimetri cubi impozitul va fi de 360 de lei, faţă de 300 de lei în prezent.
„Nu mi se pare normal ca în condiţiile în care şomajul creşte, iar traiul este din ce în ce mai greu să plătim şi impozite mai mari. Eu am pensie de 500 de lei, cum să-i împart?” se întreabă Vasilica Toma, o localnică din Ploieşti.