Fiica senatorului american John Kerry, fostul candidat al Partidului Democrat acum cinci ani, arestată joia trecută în Los Angeles pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, nu va fi cercetată penal, anunţă AFP. Sursa: broadwayworld.com
Frank Mateljan, un reprezentant al procuraturii oraşului Los Angeles, a anunţat că autorităţile nu vor începe urmărirea penală în cazul Alexandrei Forbes Kerry, fiica senatorului John Kerry, din lipsă de probe.
Poliţia din Hollywood a arestat-o pe fiica lui Kerry joi noapte, pentru că şi-ar fi condus maşina sub influenţa băuturilor alcoolice. Alexandra Kerry lucrează ca producător şi regizor în Los Angeles. Ea a fost reţinută vreme de cinci ore şi a fost eliberată în schimbul unei cauţiuni în valoare de 5.000 de dolari.
Tatăl Alexandrei a declarat presei americane că fiica sa a fost reţinută din cauză că certificatul de înmatriculare al maşinii era expirat şi nu pentru conducere în stare de ebrietate.
Potrivit unei surse din rândul poliţiei californiene, în statul din sud-vestul SUA persoanele ale căror capacităţi de conducere a unui autoturism sunt afectate chiar şi după ingerarea unei cantităţi mici de alcoool sunt cercetate pentru conducere în stare de ebrietate.