Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marţi 24 noiembrie 2009

Publicat in Jurnalul, marți 24 noiembrie 2009 ·

• Este ziua 328 a anului • Au mai rămas 37 de zile • Este a zecea zi a Postului Crăciunului • Au mai rămas 30 de zileSOARELE

Răsare la 7:23

Apune la 16:41

LUNA

Răsare la 12:34

Apune la 23:43

PRIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN CREŞTERE)

24 noiembrie

LUNĂ PLINĂ

2 decembrie

ULTIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN DESCREŞTERE)

9 decembrie

LUNĂ NOUĂ

16 decembrie

Proverbul zilei:

"Prăvălie cu chirie, marfă în datorie"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină: Sf. Mc. Clement, Ep. Romei şi Petru, Ep. Alexandriei

Fericitul şi preaînţeleptul Clement era roman şi se trăgea din neam împărătesc. A fost învăţat de Apostolul Petru credinţa în Hristos. Propovăduitor al Evangheliei, a fost făcut episcop al Romei. Prins de împăratul Domiţian, a fost chinuit şi izgonit la o cetate pustie. Acolo, legându-i de grumaji o ancoră de fier, păgânii l-au aruncat în adâncul mării. Aşa s-a sfârşit. Dumnezeu, şi după moarte mărind pe sluga Sa, a făcut mare minune.

Calendar de post

23 L †) Cuv. Antonie de la Iezerul-Vâlcea; Sf. Ier. Amfilohie

24 M Sf. Mc. Clement, Ep. Romei şi Petru, Ep. Alexandriei (Dezlegare la ulei şi vin)

25 M † Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie (Odovania Praznicului intrării în Biserică a Maicii Domnului) (Dezlegare la peşte)

26 J Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul (Dezlegare la ulei şi vin)

27 V Sf. M. Mc. Iacob Persul; Cuv. Natanail şi Pinufrie

28 S Sf. Cuv. Ştefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh (Dezlegare la peşte)

29 D Sf. Mc. Paramon, Filumen şi Valerin (Dezlegare la peşte) Duminica a XXX-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor)

S-a întâmplat azi

ÎN ROMÂNIA

1473 - Ştefan cel Mare cucereşte Cetatea Dâmboviţei, pe care Radu cel Frumos o abandonează noaptea şi instalează ca

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum 47 minute
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

George Simion spune că Gigi Becali ar putea figura printre candidaţii AUR și propune un protocol de colaborare cu USR

Adevarul acum o ora
 George Simion spune că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă. Liderul AUR precizează și că Becali ar putea figura print

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 5 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

A fost găsit trupul lui Hassan Nasrallah. Era intact. Care a fost cauza morții liderului Hezbollah

Ziare.com acum o ora
Trupul fără viață al lui Hassan Nasrallah, liderului Hezbollah, a fost recuperat și este întreg după atacul aerian devastator al Israelului de vineri, 27 septembrie, în sudul Beirutului, în urma căruia acesta a fost ucis, au declarat duminică, 29 se

UPDATE - Cod roşu de ploi torenţiale, în Galaţi/ Cod roşu de inundaţii, în Vaslui şi Galaţi/ Persoanele din zone de risc din 23 de localităţi din Galaţi, evacuate/ Decizie de evacuare şi în Vrancea / 98 de unităţi şcolare din Galaţi, activitate suspendată

News.ro acum 16 minute
Meteorologii au actualizat avertizările de ploi şi intensificări ale vântului, duminică fiind în vigoare un Cod galben în cea mai mare parte a ţării. În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, este Cod por

Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur de la turneul de categorie WTA125 de la Hong Kong

News.ro acum 3 ore
Simona Halep, locul 1130 mondial, va evolua în primul tur la turneul de categorie WTA125 de la Hong Kong cu australianca Arina Rodionova, locul 114 mondial. Halep (33 de ani) şi Rodionova (34 de ani) nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.

Persoanele din judeţul Galaţi care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii vor fi evacuate

Ziua Constanta acum 4 ore
Toate persoanele din judeţul Galaţi care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii vor fi evacuate, potrivit deciziei luate duminică în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Măsura a fost luată în co

Mesaj Ro-Alert în Bucureşti şi Ilfov, înainte de intrare în vigoare a Codului portocaliu de ploi abundente

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a emis, duminică după-amiază, un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei înainte de intrarea în vigoare a avertizării Cod portocaliu de ploi abundente.

22 de localităţi din judeţul Galaţi suspendă cursurile şcolare din cauza riscului de inundaţii

Mediafax acum 40 minute
Măsura afectează grădiniţele, şcolile şi liceele din Corod, Valea Mărului, Cudalbi, Costache Negri, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Vameş (Piscu), Tudor Vladimirescu, Corni, Bereşti, Jorăşti, Băneasa, Târgu-Bujor, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţ

Vremea

București
acum

16°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/18°
lun.

9°/13°
mar.

8°/11°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

22°
dum.

16°/22°
lun.

11°/14°
mar.

12°/16°
mie.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

9°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°
mie.

9°/20°