O decizie mult aşteptată. Preşedintele american Barack Obama a cedat presiunilor externe şi a decis să participe la summitul pentru climă de la Copenhaga, care va începe pe 7 decembrie, scrie AFP, citând o sursă de la Casa Albă. Sursa: Reuters Obama, care conduce o ţară considerată un poluator principal al lumii, se va alătura zecilor de şefi de stat şi de guvern care au acceptat invitaţia Danemarcei, gazda acestui summit care durează până la 18 decembrie.
Liderul american este aşteptat pe 10 decembrie la Oslo, pentru a primi premiul Nobel pentru pace.
Speranţe
Prezenţa lui Obama la acest eveniment este văzută ca un pas înainte pentru semnarea unui acord important privind încălzirea climatică.
Obama a declarat în ultimele zile că aşteaptă de la Copenhaga un acord care să permită măsuri concrete şi imediate, subliniind că discuţiile pe care le-a avut recent cu liderii chinez şi indian au creat premise favorabile pentru un astfel de acord.
De asemenea, Statele Unite au anunţat că sunt dispuse să prezinte la Copenhaga obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, chiar dacă legislativul de la Washington nu pare capabil să adopte o nouă lege înainte de sfârşitul anului.
CITIŢI ŞI:
Impactul oamenilor asupra mediului, dezastruos
Topirea gheţarilor, pagube de 28.000 de miliarde de dolari
Femeile decid viitorul în problema emisiilor de gaze
Paturile "ard" pentru viaţă