Au dat făină, zahăr, chiar şi bani, au promis pensii şi salarii majorate. Aspiranţii la fotoliul de preşedinte s-au ocupat de toate acestea pentru a obţine de la popor un vot, cât de mic, ca să-i ajute să ajungă mari.
Parcă nici n-au băgat de seamă că în oraşe oamenii mai găsesc şi zahăr, şi făină şi, la nevoie, pot împrumuta de la vecini vreo 10-50 sau 100 de lei.
Ceea ce le lipseşte multor locuitori, şi în special celor din Capitală, este ceea ce, cu siguranţă, nu pot face rost de la vecini - e unic şi necesar, chiar vital pentru liniştea unora... E... locul de parcare! Ei bine, da! Cei doi-trei metri pătraţi din jurul blocurilor sunt, pentru unii şoferi, mai valoroşi chiar decât maşina însăşi.
Pentru bucata lor de trotuar sau de stradă sunt în stare aproape de orice - să pună capcane, să rupă ştergătoare sau plăcuţe de înmatriculare, să-l pândească toată noaptea pe infractorul care se încumetă „să-i încalce teritoriul”.
Nici nu contează că „teritoriul” respectiv este spaţiu amenajat pentru parcare, e un colţ de trotuar sau o zonă încă plină de moloz, unde tronaseră, până deunăzi, garajele celor mai şmecheri din bloc.
În istoria recentă a marilor oraşe din România europeană s-au înregistrat adevărate cruciade pentru mult-doritul loc de parcare - foşti parteneri de table şi-au cărat pumni şi picioare, unii şi-au colorat cheile cu vopseaua de pe capotele „împricinaţilor” veniţi în vizită, iar alţii şi-au ascuţit cuţitele fără milă în anvelopele care le-au încălcat proprietatea.
În aceste condiţii, nu-i de mirare că dezvoltatorii imobiliari au descoperit o mină de aur în clienţii proprietari de autoturisme, pe care i-au taxat la sânge. N-a scăpat nimeni fără o taxă de 5.000 de euro şi, în funcţie de zonă şi confortul dorit, tarifele au ajuns la 15.000 de euro.
Preţul cu care un
