Curaj, curcanul graţiat de preşedintele american Barack Obama cu o zi înainte de Ziua Recunoştinţei, a fost îmbarcat într-un avion cu destinaţia Disneyland, unde va fi întâmpinat cu o recepţie, relatează Reuters.
Pasărea a zburat de la Washington la Los Angeles, unde curcanul, alături de partenera sa, Carolina, şi ea graţiată de Obama, vor locui la o fermă în Frontierland. Este al cincilea an consecutiv când curcanul graţiat de preşedinte este sărbătorit la Disney.
Conform tradiţiei păstrate de la Abraham Lincoln (preşedinte între 1861 - 1865), şefii de stat americani graţiază, în fiecare an, înainte de Ziua Recunoştinţei, un curcan. Păsările care au norocul să scape sunt alese de o federaţie naţională a curcanilor dintre cele mai frumoase specimene.
Sursa: Reuters
CITIŢI ŞI:
Primul curcan graţiat de Obama
Americanii, la masă cu recesiunea de Ziua Recunoştinţei