În burta mamei, singurul simţ bine dezvoltat al fătului, în afară de gust, este auzul. Aşadar, începând din viaţa intrauterină, fiecare zgomot ne deteriorează, puţin câte puţin, capacitatea de a percepe sunetele. În prezent, unul din 300 de români are o deficienţă de auz.
La nivel mondial, se estimează că aproximativ 278 de milioane de persoane prezintă o pierdere moderată sau chiar accentuată a auzului la ambele urechi. Şi la noi în ţară, problemele de auz afectează aproximativ trei persoane dintr-o mie.
Mai alarmant este faptul că un sfert din cazurile de hipoacuzie apar în copilărie. Însă mulţi copii care nu aud perfect nu sunt depistaţi la timp, pentru că lipsa reacţiilor din partea lor este pusă pe seama faptului că nu sunt atenţi la ceea ce se întâmplă în jur. Pe măsură ce trece timpul, auzul se deteriorează progresiv, astfel încât, la un moment dat, există riscul ca persoana hipoacuzică să îşi piardă complet simţul auditiv.
Auzim tot mai puţin odată cu vârsta
Auzul se formează încă de dinainte de a ne naşte, din pântecul mamei, şi tot de atunci este afectat de zgomotele din jur. Acest lucru face ca, încă din primul an de viaţă, să ni se degradeze, încet-încet, această capacitate. Mai exact, la scurt timp după ce ne naştem, debutează deteriorarea microcililor şi terminaţiilor nervoase de la nivelul canalului cohlear (regiunea urechii interne responsabilă cu perceperea sunetelor cu frecvenţă înaltă).
Acest proces de deteriorare continuă pe tot parcursul vieţii, astfel că la o anumită vârstă (după 50 de ani), pierderile de auz devin deranjante. De asemenea, în jurul vârstei de 60-70 de ani, anumite porţiuni ale urechii interne devin imobile, ceea ce împiedică vibraţia lor şi, deci, pătrunderea semnalului auditiv către creier. Şi terminaţiile nervoase ale nervului auditiv suferă modificări importante de-a lungul vieţii.
Bărbaţii
