Reprezentanţii municipalităţii au pus la cale un proiect de dezvoltare a turismului în Timişoara.
Ideea principală de promovare a oraşului ca obiectiv turistic a fost dezvoltarea serviciilor de informare turistică. Din acest motiv, a fost realizat un site dedicat oraşului de pe Bega, unde oamenii pot găsi toate informaţiile necesare pentru un sejur turistic ca la carte.
„Aici vor putea fi găsite tot felul de informaţii despre Timişoara, despre obiectivele turistice şi servicii”, a spus Lucia Solomon, reprezentantă a Primăriei Timişoara.
Trasee turistice extinse
Toate muzeele din oraş, galeriile de artă şi chiar şi colecţiile cu care anumite instituţii se mândresc, au fost detaliate în broşuri complexe, care să ofere turistului un maxim de informaţie. Mai mult chiar, traseele turistice au fost extinse.
Dacă până acum se insista pe promovarea Centrului şi a Cartierului Cetate, de acum înainte, turiştii vor putea vizita şi cartierele Fabric şi Iosefin. „Am extins traseele istorice ca să lărgim interesul turistic”, a mai spus Lucia Solomon.
Pentru asta au fost realizate hărţi cu obiective turistice, uşor de urmărit, şi chiar hărţi ale mijloacelor de transport în comun. În plus, infocentrul turistic din centrul oraşului a fost dotat cu 50 de audioghiduri care vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor.