„Chirurgia plastică în Antichitate” demonstrează că intervenţiile medicale reparatorii erau practicate, încă din cele mai vechi timpuri, cu rezultate uluitoare.

Chirurgia plastică este considerată una dintre minunile ştiinţei moderne. Necesitatea chirurgiei reparatorii în tratarea rănilor căpătate în al Doilea Război Mondial, precum şi progresele înregistrate în domeniul anesteziei şi al antibioticelor au dus la dezvoltări spectaculoase, chirurgia plastică devenind în prezent aproape o banalitate.

Dar chirurgul britanic Natasha Hidvegi a descoperit cu uluire că operaţia la care lucra, de refacere a nasului unui pacient bolnav de cancer, a fost elaborată acum 3.000 de ani, în India.

Călătorie în timp

Datorită acestei revelaţii, Hidvegi a început o călătorie în jurul lumii şi înapoi în timp, pentru a cerceta ce ştiau civilizaţiile antice ale Egiptului, Indiei şi Romei despre chirurgia estetică şi plastică.

Încă de acum 3.000 de ani, aceste popoare practicau operaţii de modificare şi reconstrucţie a buzelor, a urechilor sau a nasului folosind piele prelevată de pe frunte sau de pe obraji.

Chirurgul Imhotep

Primul om despre care există dovezi că ar fi practicat, alături de arhitectură, şi medicina este Imhotep, principalul sfetnic al faraonului Zoser (anul 3150 î.H.). Acesta a fost iniţiatorul ştiinţei îmbălsămării defuncţilor, în scopul conservării corpurilor morţilor de-a lungul secolelor.

În privinţa ştiinţei medicale, a ocupat acelaşi loc ca Hipocrate, în Grecia, şi Esculap, în Roma Antică. Despre cel mai vechi tratat de chirurgie se crede că reprezintă o compilaţie de procedee chirurgicale realizate de Imhotep.

Deschizător de drumuri

Mult mai aproape de zilele noastre a trăit Susruta, indianul considerat părintele chirurgiei plastice. Nu