Pentru sănătatea africanului mediu se alocă mai mult din PIB decât pentru românul comunitar. Cel puţin aşa reiese din datele unui raport întocmit de Societatea Română Academică, intitulat „Intră sănătatea în comă?”.

Burundezul şi algerianul sunt chiar mai răsfăţaţi la acest capitol decât un român, pentru sănătatea căruia statul a alocat în acest an doar 3,2% din PIB, pe când cele două state africane au dat 3,4%, respectiv 3,5% din PIB pentru acest sector. Faţă de media ţărilor sărace, cu 4,6% din PIB, de media africană - unde se alocă 5,9% din PIB pentru sănătate - şi de cea europeană, cu o medie de 8,6% din PIB, suntem la mare distanţă şi alocăm doar cu puţin mai mult decât Bangladesh (2,8% din PIB) şi Mauritania (2,7% din PIB).

Raportul SAR nu este primul din ultimii 20 de ani care radiografiază lucid şi rece situaţia din Sănătate. Din păcate însă, analizele de acest gen rămân doar simple curiozităţi. An de an situaţia s-a înrăutăţit, puţinii bani destinaţi acestui segment au fost alocaţi doar pentru a cârpi găurile din sistem, iar reforma profundă a lipsit cu desăvârşire.

Ajunşi la finalul ciclului prezis de Silviu Brucan, nu mai avem nici bani, nici spitale, nici aparatură, nici medicamente, nici medici, nici asistente, ba am putea spune că nici măcar un ministru. Avem doar bolnavi. Din ce în ce mai mulţi bolnavi pentru care, din puţinii bani rămaşi pe fundul sacului, se mai pot cumpăra doar vaccinuri, la fel ca în statele subdezvoltate.

În loc ca, în cei 20 de ani, investiţiile să încurajeze medicina preventivă, medicul de familie şi cabinetul acestuia şi să elibereze spitalele de povara cazurilor mărunte, banii sunt risipiţi pentru a acoperi ineficienţa şi stupizenia de a amâna mereu reforma reală. Aşa că, înainte de vaccinul anti-HPV, anti A(H1N1) şi câte or mai fi, România are urgentă nevoie de un vaccin antiprostie.