Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediul de afaceri vrea menţinerea cotei unice

Publicat in Adevarul, duminică 29 noiembrie 2009 ·

Cea mai importantă decizie aşteptată de mediul de afaceri, din 2010, în privinţa fiscalităţii este menţinerea cotei unice de 16%.

La acelaşi nivel ca importanţă se află eliminarea tuturor impozitelor şi taxelor care distorsionează acest sistem - cum ar fi impozitul minim - şi reducerea parafiscalităţii.

„Apreciem efectele pozitive în economie ale introducerii cotei unice, atât la nivelul contribuabilului, cât şi la nivelul statului, motiv pentru care considerăm că această măsură trebuie menţinută", se arată în raportul „Priorităţi pentru România", elaborat de reprezentanţi ai 1.300 de companii cu capital românesc şi străin.

Guvernul a redus şi comasat, în acest an, 189 de taxe şi tarife parafiscale, însă oamenii de afaceri au aşteptări şi mai mari. „Considerăm că această iniţiativă trebuie continuată prin identificarea şi eliminarea altor impozite şi taxe care distorsionează sistemul fiscal", transmite Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România).

Lipsă de comunicare

Potrivit AmCham, în cursul acestui an s-a produs o încetinire a procesului de consultare între Ministerul Finanţelor Publice şi reprezentanţii mediului de afaceri.

„Legislaţia fiscală a fost adoptată în regim de urgenţă, fără a respecta prevederile legii 52/2003 privind transparenţa decizională", arată organizaţia. Potrivit acesteia, propunerile provenind din mediul de afaceri au fost luate în considerare doar într-o mică măsură. Un exemplu concludent este impozitul minim, care a iscat dezbateri aprinse între Finanţe şi patronate.

Acestea din urmă au acuzat autorităţile că una au vorbit şi altceva s-a transpuns în actul normativ. Oamenii de afaceri mai vor şi reducerea nivelului contribuţiilor sociale, plafonarea bazei de calcul şi introducerea acestora în Codul Fiscal.

„Având în vedere efectele benefice ale cotei unice, reducerea contribuţiilor de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum 52 minute
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 3 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°