Nominalizarea fostului ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş, pentru funcţia de comisar pe Agricultură a încins presa internaţională. Când tocmai a reuşit să se impună în Comisia Europeană, România a devenit mărul discordiei în mediile occidentale. „Această ţară a avut probleme cu primul executiv condus de Barroso în ceea ce priveşte administrarea fondurilor UE”, comentează Deutsche Presse Agentur (DPA) despre nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru postul de comisar la Agricultură. De altfel, presa străină sancţionează decizia preşedintelui Comisiei Europene, Jose Barroso, însă cei mai înverşunaţi rămân nemţii şi britanicii, care susţin, furioşi, că România a obţinut Agricultura, un domeniu căruia i s-au alocat fonduri substanţiale, în mare parte datorită sprijinului acordat de Franţa. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
În ediţia on-line de ieri a cotidianului „The Independent”, jurnaliştii britanici comentau astfel: „Un român nu poate avea acest post pentru care miza financiară este atât de mare, iar el provine dintr-o ţară în care corupţia este încă prezentă”.
Legăturile lui Cioloş cu Franţa
Într-un articol cu titlul „Noua imagine a agriculturii europene”, cotidianul francez „Quest France” apreciază că, „în opinia britanicilor, care sunt foarte indignaţi, Franţa va avea doi comisari europeni: Michael Barnier, dar şi Dacian Cioloş, care, deşi este român, este un prieten al Franţei, ţara lui de adopţie”. Legăturile lui Cioloş cu Franţa datează de mult timp.
Oficialul român şi-a terminat studiile acolo, la Ecole Nationale Superiore Agronomique Montpellier, iar soţia sa este franţuzoaică. Printre cei care au salutat însă nominalizarea lui Cioloş se numără Sindicatul Naţional al Fermierilor din Anglia şi Ţara Galilor, scrie publicaţia „Farmers Guardian”. Publicaţia notează că: „Dacian Cioloş este unul dintre puţinii candidaţi c