La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, o soluţie pentru problemele românilor din Transilvania era federalizarea Imperiului Austro-Ungar.

Acest stat nu a reuşit însă să construiască o federaţie a unor naţiuni egale, iar rezultatele politicii duse s-au văzut la sfârşitul primului război mondial. Deşi ar putea părea ciudat acum, varianta federalismului a fost susţinută şi de reprezentanţi ai românilor.

„Pentru monarhia habsburgică, federalizarea s-ar fi putut dovedi a fi o soluţie. Ştim însă că, nemergându-se în direcţia federalizării, monarhia austro-ungară s-a prăbuşit. Poate că ar fi avut o şansă de reuşită dacă se proceda la o federalizare şi la o egală îndreptăţire, tratare, a diverselor comunităţi etnice componente. Răspunderea principală pentru blocarea acestui drum revine Ungariei. Când spun Ungaria, mă refer la clasa politică, care nu a acceptat o asemenea soluţie, menţinându-se în ideea de stat naţional unitar ungar”, explică istoricul Lucian Boia.

"Statele Unite ale Austriei Mari": federalizarea unui imperiu multinaţional

Unul dintre românii care vedea în federalizare soluţia pentru problema naţionalităţilor marginalizate a fost Aurel C. Popovici, cel care venit cu cea mai elaborată formulă a unui astfel de stat, prin care se dorea îmbunătăţirea situaţiei românilor pentru a nu mai exista pericolul asimilării. Aurel C. Popovici, născut în 1863 la Lugoj, în Banat, aflat în acea vreme în Imperiul Austriac, a conceput acest proiect ca o soluţie pentru stoparea politicii de maghiarizare din Transilvania şi din Banat, dar şi pentru a reforma monarhia habsburgică. În cartea sa, publicată în 1906, în germană, la Leipzig, intitulată „Statele Unite ale Austriei Mari”, propunea federalizarea monarhiei habsburgice în 15 state, dintre care unul ar fi fost un stat românesc cuprinzând Transilva