Magistraţii Tribunalului Bucureşti au finalizat documentaţia necesară pentru extrădarea din Indonezia a lui Nicolae Popa, condamnat în 2006 la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas, decizia rămânând definitivă în 2009.
Actele vor fi trimise vineri dimineaţă către Ministerul Justiţiei.
Potrivit Ministerului Justiţiei, între România şi Indonezia nu există "un instrument internaţional bilateral ori multilateral aplicabil în materia extrădării", astfel încât cererea de extrădare a lui Nicolae Popa va fi transmisă pe "canal diplomatic în temeiul curtoaziei internaţionale".
Durata procedurilor gestionate de către MJ, după primirea documentelor complete de la instanţă, este de minimum trei zile lucrătoare, mai arată Ministerul Justiţiei.
Tribunalul Bucureşti a fost sesizat, joi, de Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru a iniţia procedurile de extrădare a lui Nicolae Popa, fostul director Gelsor, care a fost prins, miercuri, în Indonezia, iar instanţa va începe să facă demersurile în această săptămână.