Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinema-recomandări

Publicat in Adevarul, joi 3 decembrie 2009 ·

Planet 51

Titlu original: Planet 51

Simpatic, isteţ şi amuzant „Planet 51" reuşeşte să fie un „film de agrement" recomandabil întregii familii. Aterizat pe o planetă, pe care o credea pustie, Chuck, un astronaut american şarmant şi tolomac, are parte de foarte mari surprize: planeta este locuită de omuleţi verzi aflaţi într-un aparent deceniu V american.

Şi, la fel ca personajele umane din science-fiction-urile cultisime ale decadei, locuitorii verzi ai planetei sunt ferm convinşi că Chuck este un monstru flămând după creierii lor. Sau o creatură sinistră capabilă să le controleze minţile. Scrise de acelaşi scenarist (Joe Stillman) ca şi aventurile lui Shrek, peripeţiile unui adolescent, care trebuie să adapostească de armată, televiziune şi concetăţenii panicaţi, un extraterestru deloc fioros, reiau, „pe invers", aventurile lui E.T. cu un om în postura deloc comfortabilă a creaturii aterizate din spaţiu.

Căţelul „împrumutat" din seria „Alien", dar şi robotul cu comportament canin, astronautul nu chiar isteţ, profesorul care vrea să studieze creierul „creaturii", mulţimea ferm convinsă şi terifiată de caracterul sinistru al omului aterizat pe planeta lor şi multe altele vor delecta cei mai mici spectatori. Încântaţi vor fi şi iubitorii science fiction-urilor clasice, care vor descoperi în „Planet 51" o droaie de trimiteri, citări, omagieri şi luări peste picior ale unor filme legendare.

Regie : Jorge Blanco; Voci : Dwayne Johnson, Jessica Biel, Justin Long, Gary Oldman

Vacanţă All Inclusive

Titlu original: Couples Retreat

Într-o societate modernă, care oferă cadrul perfect apariţiei problemelor în căsnicie, singura soluţie pentru a o salva este o călătorie pe o insulă exotică. Destinaţia, în care ar putea avea loc o terapie neconvenţională, se numeşte „Eden Resort". Din titlu, regizorul a dorit să ne putem imagina o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 17 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 58 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 17 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°