De Ziua noastră naţională, la Timişoara am înregistrat violenţe, în opinia mea extrem de grave. Îmi revendic dreptul, evident nu exclusiv, de a vorbi împotriva violenţei.
Astăzi, ca şi când am fi acum 20 de ani la Baricadă, îmi revin în minte cuvintele pe care le-am scris pe ziduri, pe bucăţi de carton pe care uneori am desenat şi tricolorul României: "Fără violenţă!". La fel făcuseră şi cei de la Timişoara în faţa militarilor care îi ameninţau cu armele lor de foc. N-a fost să fie aşa. Armele au tras şi mulţi dintre cei ce au avut curajul să înfrunte dictatura au pierit sub gloanţe. În acea perioadă, Traian Băsescu era de partea violenţei comuniste, a "ciumei roşii" deci.
Astăzi, după un mandat de preşedinte ratat, dumnealui îndeamnă sau justifică violenţa. Violenţa de stradă sau violenţa împotriva statului democratic constituţional. Oratoria lui Traian Băsescu din ultimele luni cuprinde accente care nu numai că nu sunt anticomuniste, ci sunt de-a dreptul bolşevice. Pentru Lenin statul comunist este "o organizare particulară a forţei, este organizarea violenţei destinată să reprime o clasă".
Această organizare este "absolut ireconciliabilă cu reformismul", cu "prejudecăţile oportuniste ale dezvoltării paşnice a democraţiei", cu "supunerea pacifică a minorităţii faţă de majoritate", adică faţă de majoritatea democraţiei parlamentare care "trebuie suprimată" conchide Lenin. Social-democraţii vremii - între care cei germani au fost sacrificaţi de comunişti în 1933 în favoarea lui Hitler - considerau că tentativa comunistă de demolare a statului democratic parlamentar conduce la anarhie.
Din două una: ori domnul Traian Băsescu, în discursul său anticomunist, e sincer, dar nu ştie despre ce vorbeşte fiindcă discursul său seamănă cu cel bolşevic, ori ştie ce spune şi atunci, în fapt, trădează chiar principiile pe care se baze