Sportul românesc se află în aceste zile în faţa unor evenimente importante: Campionatul Mondial de handbal feminin şi ultima etapă din faza grupelor Ligii Campionilor la fotbal, ambele transmise de TVR 1. Sursa: Vlad Stănescu
În vara anului 2006, Unirea Urziceni promova pe prima scenă a fotbalului românesc la capătul unui sezon în care, la un moment dat, nemulţumit de rezultate, patronul Dumitru Bucşaru a desfiinţat echipa pentru 24 de ore.
Acum, ialomiţenii se află în faţa celei mai importante performanţe a fotbalului românesc la nivel de club din ultimii 20 de ani, prezenţa în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Miercuri, 9 decembrie, pe „Mercedes-Benz Arena” din Stuttgart, Unirea lui Dan Petrescu n-are voie să piardă, dacă vrea să continue în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume, performanţă care ar constitui o premieră pentru fotbalul românesc.
„E cel mai important meci al unei echipe româneşti de la Revoluţie încoace”, declară ialomiţenii, care sunt hotărâţi să nu dea cu piciorul şansei pe care o au. Văzută în momentul tragerii la sorţi drept ciuca bătăilor în Grupa G, campioana României a făcut, în cele din urmă, istorie prin cele două victorii şi două egaluri contabilizate în cinci meciuri disputate până acum în Ligă. Meciul VfB Stuttgart - Unirea Urziceni e transmis în direct la TVR 1, miercuri seară, de la ora 21.45.
Handbal în China
La ora meciului de la Stuttgart, în China, naţionala de handbal feminin a României se va afla în faţa ultimului meci din Grupa C. Fetele lui Radu Voina vor debuta la Mondialul din China mâine, 5 decembrie, într-un meci cu Chile. Urmează confruntările cu Japonia (6 decembrie), Ungaria (7 decembrie) şi Tunisia (9 decembrie), iar a doua zi după meciul Unirii din Ligă, România se va bate cu Norvegia.
Radu Voina nu va putea conta în Chi