În scandalul abuzurilor copiilor în care este implicată Biserica Romano-Catolică din Irlanda, măicuţele din ordinul Surorilor de Caritate s-au oferit să plătească victimelor 193,5 milioane de dolari. Această sumă doreşte să compenseze anii de abuz în şcolile şi orfelinatele ordinului. Sursa: Salvaţi Copiii Măicuţele au anunţat, ieri, că banii vor fi donaţi Departamentului irlandez al Educaţiei, relatează Bostonherald.com.
Este cea mai mare sumă oferită de unul dintre cele 18 ordine catolice găsite vinovate pentru abuzurile copiilor aflaţi în grijă, de la mijlocul secolului 19 şi până în anii 1990.
Ordinul Surorilor de Caritate au declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că "regretă, cu tot sufletul, suferinţele pricinuite copiilor" aflaţi în grija lor.
O investigaţie, care a durat nouă ani, a stabilit că toate ordinele bisericeşti au fost complice la acte de molestări sexuale, bătăi şi traumatizări psihice, în interiorul instituţiilor pe care le conduceau.
Guvernul a cerut ca aceste ordine să plătească compensaţii pentru aproape 14.000 de plângeri, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari.