Economia neagră şi gri acaparează aproape o treime din PIB-ul României.
Potrivit unui studiu al companiei de consultanţă A.T. Kearney, economia subterană se cifrează la 46 de miliarde de euro, adică la 33% din produsul intern brut (PIB) al ţării noastre. Potrivit consultanţilor, aproape două treimi din economia sub terană reprezintă munca la negru, restul provenind din nedeclararea altor venituri obţinute.
La nivelul Europei, specialiştii estimează o economie ascunsă de circa 1.800 de miliarde de euro, iar România nu se află nici pe departe în fruntea clasamentului statelor cu cea mai „înnegrită” economie. Datele companiei de consultanţă arată că în Bulgaria şi în Letonia sumele care circulă ascunse de autorităţi se ridică la 36% din PIB-ul acestor ţări.
În Estonia şi Croaţia, o sumă echivalentă cu 35% din PIB evită documentele fiscale. La polul opus, printre cele mai „cuminţi” state din Europa se numără Austria şi Elveţia, unde economia gri nu depăşeşte 8% din PIB.
În Germania, sumele care circulă la negru reprezintă 14% din PIB, în Franţa - 11%, în Italia - 21%, în Grecia - 24%, iar în Polonia - 25% din PIB.
46
miliarde de euro reprezintă economia neagră şi gri din România