Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Votul studenţilor: două opţiuni, două viziuni şi câteva suspiciuni

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 decembrie 2009 ·

După ce la primul tur mulţi studenţi nu au reuşit să voteze, astăzi au venit la urne încă de la deschiderea secţiilor, la ora 7 dimineaţa. Sursa: Oana Dan

La secţia specială de votare din R2, în cel mai mare campus studenţesc Regie, nu mai era aglomeraţia de acum două săptămâni, când cozile se întindeau pe scări în jos, în afara clădirii. “Între 10:30-11:30 a fost un val mai puternic de studenţi, să zic că au venit aşa vreo 200 deodată”, a declarat unul dintre membrii comisiei de votare, completând că, încă de la deschidere, au apărut alegătorii.

“Cred că şi-au învăţat lecţia de data trecută când se strânseseră câteva sute pe seară şi nu au putut vota şi acum au venit mai devreme, ”, a mai spus acesta, spunând că există riscul să se aglomereze iar spre seară când mulţi revin în Bucureşti.

Două sondaje, două rezultate

La ieşirea de la urne, fiecare al doisprezecelea alegător era oprit de către cei care realizau exit poll-uri şi rugat să spună cu cine a votat. Două tinere, studente, făceau sondaje pentru două companii diferite. Unul îl arăta pe candidatul Traian Băsescu înainte, celălalt pe candidatul Mircea Geoană.

În inspecţie

Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care este şi rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, prezentă în Regie, alături de directorul Politehnicii, Mihnea Costoiu, a declarat că este foarte important ca studenţii să iasă la vot , “să aibă opinie cetăţenească, să nu stea indiferenţi ”. Aceasta a precizat că i-ar plăcea ca studenţii să se implice mai mult în deciziile de tot felul din societate. Până la ora 13, peste 250.000 de oameni au votat la secţiile speciale din ţară, în unele dintre ele fiind încă aglomerat.

Foto: Oana Dan

“Eu cred că este important ca studenţii să iasă la vot pentru că este dreptul cel mai put

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum o ora
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 3 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 4 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit cu o barcă pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului pe de râul Argeş / Cele două persoane au fost aduse la mal şi au refuzat transportul la spital / Anchetă a poliţiştilor

News.ro acum o ora
Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului râului Argeş. Acestea au fost aduse la mal cu barca, dar au refuzat transportul la spital. Sursa

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum o ora
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum 3 ore
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 56 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Urs văzut într-o zonă turistică din Sibiu. A fost transmis mesaj RO-Alert

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Sibiu au transmis duminică, 16 iunie, un mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în zona turistică Valea Avrigului. ”În jurul orei 15:30, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza l

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°