Mircea Mihăieş: „Din douăzeci în douăzeci de ani, vin unii şi te denunţă.”
Că eşti vândut, că eşti agent al unei puteri străine, că eşti drogat, că eşti isteric. Personajele sunt aceleaşi, chiar dacă poartă nume diferite. În 1989 se numeau Ceauşescu, Iliescu şi teroriştii lor.
Astăzi, pe lista denunţătorilor străluceşte prin odioşenie şi ură Crin Antonescu. Tot ce-a avut de spus trădătorul liberal despre timişorenii pe care i-a tratat cu rotunjimea dosului e că sunt nişte „fanatici spre demenţi, sceleraţi”.
Ne găseam pe 1 Decembrie 2009, dar halucinanta prestaţie a lui „Chucky” ne-a aruncat cu douăzeci de ani în urmă. Deşi purtau alte măşti, nu difereau cu nimic de Postelnicu, Dincă sau Dăscălescu: la microfoane, o bandă de profitori îmbuibaţi, de cealaltă parte, oameni cu mâinile goale, îngroziţi că cizma comunistă ar putea să le frângă din nou şira spinării.
Şi tot de 1 Decembrie am asistat la Timişoara la o premieră mondială: mitingul fără participanţi. După mascarada de la sediul primăriei, unde Radu Sârbu a anunţat că liderul ţărănist Coposu şi-a dat - probabil prin spiritism - binecuvântarea ca partidul să fie înghiţit de oamenii lui Iliescu, urma ca şefii noii alianţe să li se adreseze timişorenilor din balconul Operei.
Adică din locul intrat în istorie ca simbol al luptei anticomuniste. Balconul era amenajat ca la carte: microfoane, flori, activul de partid. Totul era controlat la milimetru, după bunele reguli ale totalitarismului: mahării vin, cuvântează şi pleacă. În piaţă, muzica fascist-tovărăşească, tunătoare, scotea din rutină peisajul de obicei somnolent dintre Catedrală şi Operă. Ceva se schimbase, totuşi, faţă de ziua precedentă: mashul gigantic care-i îndemna pe timişoreni să scape de „dictator” dispăruse. În locul lui, feţele încrezător-abulice ale cruciaţilor pregătiţi să preia frâiele
