Suţinătorii opoziţiei iraniene au ieşit din nou, astăzi, în stradă, în capitala statului. Miile de manifestanţi s-au adunat la mai multe universităţi, deşi autorităţile au interzis orice mitinguri cu ocazia "Zilei Naţionale a Studenţilor", relatează AFP. Sursa: Reuters Mitingurile din centrele universitare au dus la violenţe între manifestanţi şi forţe de ordine, urmate de o serie de arestări.
Autorităţile iraniene au vrut să ascundă evenimentele de ochii jurnaliştilor străini şi le-au retras legitimaţiile de presă pentru 48 de ore.
Mai multe grupuri de opoziţie contestă realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad în iunie şi au profitat de "Ziua Naţională a Studenţilor" ca să iasă din nou în stradă. De "Ziua Naţională a Studenţilor" iranienii comemorează moartea a trei studenţi în timpul unei manifestaţii anti-americane sub regimul Chah în 1953.
Proteste cenzurate
Manifestaţii au avut loc în interiorul mai multor universităţi, dar şi în campusul Univestităţii din Teheran din centrul capitalei, înconjurată de forţe de ordine.
Grupurile de studenţi au scandat "moarte ipocriţilor", în timp ce poliţia încerca să-i îndepărteze cu ajutorul gazelor lacrimogene, relatează AFP.
Potrivit martorilor, mai mulţi manifestanţi au fost arestaţi. Agenţia oficială IRNA a preferat să relateze doar că poliţia a intervenit după ce un grup de scandalagii au încercat să intre în universitate. Iar Agenţia Fars, apropiată puterii, a scris că 50 de partizani ai contracandidatului lui Ahmadinejad, Mir Hossein Moussavi au încercat să întrerupă o adunare favorabilă regimului.
Alegeriile prezidenţiale din iunie au provocat un val de proteste violente în Iran.