Sorin Ioniţă: „N-am văzut în viaţa mea şi nici n-am auzit să mai fi existat în democraţiile europene moderne o aşa competiţie electorală în care miza să fi fost nu cine dă mai multe goluri adversarului, ci cine reuşeşte să se abţină de la a-şi da prea multe autogoluri.” Sursa: EVZ
Şi ce meci am avut, ce faze, ce şuturi în vinclurile propriei porţi!
Dacă e să începem cu tabăra lui Băsescu, ei şi-au dat un mare autogol în alegerile locale din 2008, când s-au codit în mod inexplicabil să pună un pretendent pentru Primăria Bucureştiului, dând impresia că ori nu-i interesează, ori o consideră în mod arogant ca a lor de drept. Nu s-a explicat nici până azi publicului de ce omul lor cel mai bine plasat, Liviu Negoiţă, care ar fi câştigat alegerile fluierând, n-a candidat.
Iar pierderea Bucureştiului n-a fost pentru tabăra PDL-Băsescu doar o afacere locală, după cum s-a văzut ulterior, ci o inversare de trend care putea să-l coste pe ultimul preşedinţia.
Au urmat marile autogoluri din 2009, cu introducerea grupului Udrea- Cocoş în guvern (deşi, într-un cabinet cu PSD şi Mazăre, grupul ăsta chiar reprezenta un liant); acel rafinat origami electoral de la europarlamentare, prin care fiicei Elena i s-a creat o carieră politică pe spinarea partidului; sau eliminarea PSD din guvern scurt timp înainte de alegeri, pe baza unor promisiuni vagi de cumpărat parlamentari la bucată, pentru o nouă majoritate.
Dincolo, la Geoană&comp., toată istoria lor de bâlbe şi campanie populistă păleşte în comparaţie cu contraperformanţa galactică din ultimele două săptămâni. Dacă, imediat după turul unu, Geoană, Antonescu, Patriciu, Vîntu şi Cozmin Guşă s-ar fi dus cu toţii să petreacă nişte zile plăcute la Monte Carlo, sau pe unde îşi fac ei veacul de obicei, lăsându-l acasă doar pe Johannis ca să scoată câte o mormăială o dată la dou
