Moartea unui militar britanic ieri, în provincia Helmand, situată în sudul Afganistanului, a dus numărul victimelor din armata Regatului Unit la 100 doar anul acesta, informează Mediafax, citând un anunţ al Minsterului Apărării din Marea Britanie.
Ieri, în cursul după-amiezii, soldatul britanic a fost împuşcat mortal în timp ce îndeplinea o misiune în provincia Helmand, cea mai sângeroasă zonă pentru membrii trupelor coaliţiei internaţionale în acest an.
Decesul de ieri a dus numărul de victime din 2009 în rândul trupelor britanice staţionate în Afganistan la 100. De la începutul conflictului, acum opt ani, 237 de soldaţi britanici şi-au pierdut viaţa în luptele cu talibanii.
"Deplângem cel de al 100-lea deces în Afganistan, în 2009", a anunţat premierul Gordon Brown, care a ţinut apoi să sublinieze importanţa prezenţei forţelor Marii Britanii în statul asiatic.
"Prezenţa noastră militară în Afganistan înseamnă că al-Qaida nu poate utiliza această ţară ca bază pentru atentatele sale teroriste împotriva Marii Britanii",a precizat şeful Executivului londonez.