Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vot pe banda rulanta la Consiliul Local

Publicat in Ziua Constanta, joi 10 decembrie 2009 ·

Aleşi locali plictisiţi, aşteptând vacanţa Oboseala de după perioada campaniei electorale s-a resimţit şi ieri, în rândurile aleşilor locali dar şi a primarului Radu Mazăre. Mai supărat decât oricând, primarul Radu Mazăre a ţinut să termine cât mai repede reuniunea cu colegii săi, multicolor politic.

Cele 14 proiecte aflate ieri, pe ordinea de zi a şedinţei dar şi cele două de pe ordinea suplimentară au fost votate fără prea multe luări de poziţii. Însă, de pe ordinea de zi a fost retras proiectul nr. 11 referitor la modificarea HCLM nr. 340/2009 dar şi nr. 12, cel care privea aprobarea sumei necesare protocolului pe 2010 a primarului, viceprimarului şi consilierilor locali la şedinţele ordinare şi extraordinare. Au fost însă câteva proiecte care au avut nevoie de completări, primul dintre acestea fiind cel referitor la rectificarea bugetului local pe 2009. După cum a susţinut viceprimarul Decebal Făgădău, a fost suplimentată alocaţia Serviciului de Pază şi Protecţie cu 150.000 de lei, bani luaţi din veniturile suplimentare de taxă judiciară şi de timbru. Tot viceprimarul Făgădău a adus completări şi proiectului care vizează reactualizarea studiului de fezabilitate la obiectivul de investiţii Teleschi Mamaia. „Se aduc modificări pentru a se accesa fonduri de pe axa de finanţare pentru acest proiect", a adăugat Făgădău.

Ca pe bandă rulantă au mai trecut şi proiectul care face referire la modificarea organigramei şi statutului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului dar şi a planului de ocupare a funcţiilor pe 2010, plus regulamentul pentru aceştia. Un proiect important pentru constănţeni şi aprobat de aleşii locali a făcut referire la obiectivul de investiţii subtraversare DN 2A şi sistematizare accese în zona Carrefour. Proiectul HCLM, cu o valoare de 5.646.000 de euro cu TVA, asigurată integral de Carrefour România SA şi Metropolis

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°