Premierul în funcţie, democrat-liberalul Emil Boc, a precizat că proiectul de buget este redactat în proporţie de 90%, însă acesta va fi trimis în Parlament după constituirea unei majorităţi.
"Proiectul de buget este finalizat în proporţie de peste 90%. El însă, fără o majoritate politică în Parlament, care să-l susţină, nu are nici un fel de eficienţă, pentru că un buget presupune nişte decizii politice: de la menţinerea cotei unice de impozitare de 16%, menţinerea aceluiaşi nivel al TVA-ului, deficitul bugetar de 5,9%, priorităţile pe infrastructură, pe educaţie, pe sănătate, de la modul în care sunt alocate toate resursele publice", a declarat premierul Emil Boc la postul public de radio.
Trimis acum în Parlament, proiectul de buget va fi "fărâmiţat"
Şeful Executivului a precizat că fără sprijinul unei majorăţi parlamentare, proiectul de buget riscă şi să "fărâmiţat".
"A lăsa în Parlament ca un buget să fie fărâmiţat, împărţit între obiective foarte multe şi fără priorităţi ar însemna să lăsăm ţara dincolo de angajamentele internaţionale pe care le are şi să riscăm să nu avem un buget în parametrii negociaţi cu organismele internaţionale", mai spus Boc, care a adăugat că tranşa de la FMI ar fi venit doar dacă bugetul era aprobat de Parlament până la începutul lunii decembrie.
Guvern în cel mult 10 zile
Boc s-a arătat optimist privind negocierile pentru formarea unui nou Executiv şi privind validarea alegerilor prezidenţiale, precizând că România va avea un nou Guvern în "şapte, maxim zece zile" după încheierea contestaţiei la CCR.
Într-o astfel de situaţie, proiectul de buget are "toate şansele" să ajungă în Parlament în decembrie. "Imediat ce se încheie contestaţia la Curtea Constituţională, în şapte, maxim zece zile, vom avea un nou Guvern, iar acest nou Guvern poate să-şi asume politic o majoritate în spate